Sic transit gloria mundi

de Michael Finkenthal acum 9 ani

Vinerea trecută a avut loc, la Cercul Cultural din Ierusalim, animat vreme de aproape douăzeci de ani de Leon Volovici, o reuniune memorială organizată de văduva sa, Hanna, şi de bunul său prieten şi apropiat colaborator, Costel Safirman. A fost tristă revenirea, în absenţa lui Leon, în sala bibliotecii din clădirea Cinematecii. Prieteni vechi l-au evocat şi au povestit despre legăturile şi afinităţile lor intelectuale cu cel plecat dintre noi acum mai bine de un an. Unii, aflaţi departe, au trimis mesaje pline de căldură şi empatie, de nostalgie şi de recunoştinţă; cu ochii aţintiţi pe rafturile pline cu cărţi despre istoria cinematografiei, ascultam şi mă gîndeam doar, obsesiv, la expresia sic transit gloria mundi.

Dar dacă stai să te gîndeşti bine, expresia menţionată pare o vorbă destul de goală de conţinut şi care, de fapt, nici nu-şi are originea în înţelepciunea proverbială a romanilor. E destul de recentă (secolul al XV-lea?) şi aparţine, se pare, dicţionarului ecleziastic. Că după moarte rămîne foarte puţin din ceea ce am fost este o constatare banală; interesant este cum se decide ce rămîne şi unde se păstrează acest reziduu, această amintire a ceea ce am fost şi am creat în decursul vieţii. Este scrisul cărţilor o garanţie a lui scripta manent? Nu sînt, uneori, mesajul transmis oral sau interacţiunea personală mai perene decît opera scrisă?

La vechea cinematecă din Ierusalim, instalată într-o impozantă clădire construită încă în vremurile stăpînirii turceşti în Ţara Sfîntă, mă gîndeam la Leon şi la cele evocate de el în De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi; la discuţiile noastre purtate în jurul celor povestite în cartea sa, precum şi la cele despre ideile sugerate de titlul acesteia; la întîlnirile cu oaspeţi de mare ţinută şi prestigiu intelectual veniţi din România şi din alte părţi ale lumii. Îi revedeam pe unii, în timp ce Costel citea mesajele lor trimise de departe. Mesaje pline de căldură, de simpatie, de tris­teţe. Şi, uneori, puteai să simţi şi durerea strecurîndu-se, discretă, printre rînduri.

Citeşte restul articolului aici.