Sǎ-l cunoaştem mai bine pe Joyce

de Elena Potocean acum 4 ani

Acum, la 130 de ani de la naşterea lui James Joyce, editura Art readuce în atenţia publicului corespondenţa acestuia.

Volumul Corespondenţǎ este alcǎtuit din scrisorile pe care James Joyce le-a primit, ori le-a trimis marilor scriitori ai vremii, familiei etc. Lista este lungǎ, aşa cǎ mǎ rezum la a-i menţiona pe urmǎtorii: Nora Barnacle, Henrik Ibsen, W.B. Yeats, Ezra Pound, H.G. Wells, Bernard Shaw, Andre Gide, T.S. Eliot.

De mare interes sunt scrisorile dintre James Joyce şi Ezra Pound, un poet american controversat. Este poate una dintre cele mai interesante relaţii de prietenie din literatura modernǎ. Ezra l-a cunoscut pe Joyce în 1913 prin intermediul lui Yeats şi este omul care l-a ajutat cel mai mult, cǎruia Joyce îi datoreazǎ succesul. Acesta este cel care-i gǎsea editori, care strângea bani pentru el, îl apǎra în faţa celor care vroiau sǎ îl cenzureze, ba chiar şi haine îi trimitea.

Corespondenţa cu fratele sǎu, Stanislaus, dezvǎluie o relaţie strânsǎ cum mulţi şi-ar dori sǎ aibǎ. Aproape cǎ-l invidiez pe Joyce pentru cǎ a avut alǎturi oameni care au crezut în el şi în talentul sǎu, susţinându-l din toate punctele de vedere.

Cât despre corespondenţa dintre "Jim" (Joyce) şi "camerista Nora" (cea care avea sǎ-i devinǎ soţie), este fǎrǎ îndoialǎ cea mai interesantǎ şi emoţionantǎ, dezvǎluind o iubire puternicǎ. Descoperim, astfel, o altǎ laturǎ a lui Joyce, şocant de diferitǎ de cea creionatǎ de operele sale. Îl cunoaştem pe acel scriitor modest, simplu şi extraordinar de ambiţios. Ne impresioneazǎ prin grija pe care i-o poartǎ Norei şi felul în care mereu îi ia apǎrarea.

Scrisorile trimise cǎtre Harriet Shaw Weaver sunt explicaţii pentru anumite pǎrţi din Priveghiul Finneganilor (Finnegan's Wake).

Citeşte restul articolului aici.