Recenzie: Tombuctu de Paul Auster

de Ioanna acum 8 luni

Domnul Osache face abstracţie de la regulile obişnuite ale unui roman. În primul rând, eroul nostru este un canin. Chiar şi numele lui dovedeşte asta, însă nu se acceptă prejudecăţi când vorbim despre potaia corcită şi zdrenţuroasă a lui Willy G. Christmas, deoarece povestea celor doi, şi mai cu seamă a domnului Osache, este una dintre cele mai impresionante romane despre dragostea sinceră a unui câine, despre devotament şi despre curajul de a accepta orice aventură pe care ţi-o oferă viaţa. Dar oare lucrurile vor sta la fel şi după ce Willy va fi deja în Tombuctu? Cum se va vedea lumea domnului Osache fără cel care era personajul reprezentativ al întregului său univers?

 

Începutul cărţii te aruncă în povestea celor doi fără a-ţi oferi ocazia să înţelegi cum s-au întâmplat toate acestea. Însă naratorul, care pare într-o anumită măsură să preia gândurile şi stările domnului Osache, are grijă să-ţi explice istroria lor, chiar şi pe cea a lui Willy. Artist încă din naştere şi, spre ghinionul lui, evreu, Willy a încercat cât mai mult cu putinţă să îmbrăţişeze această latură, până când alte laturi mai puţin artistice - ca băutură, fumatul, drogurile - au ajuns să facă din el nu tocmai studentul perfect sau viitorul autor de succes al unor poeme impecabile. Cu toate acestea, are parte de revelaţia vieţii sale într-o seară obişnuită de dinaintea Crăciunului, fapt ce îl schimbă complet şi îl transformă în omul adept al nonconformismului, care înţelege nevoia lumii de a avea parte de lucruri bune şi înţelege esenţialul vieţii, mulţumindu-se să trăiască hălăduind pe străzi în anumite perioade ale anului.

 

La fel ca orice câine, domnul Osache poate că ar fi preferat să aibă un viitor sigur, un cămin cald şi o viaţă liniştită, în loc de a îngheţa pe stradă la picioarele lui Willy, a duce lipsă de hrană sau a se pune în pericol constant. Dar domnul Osache a învăţat de la stăpânul său să privească partea bună a vieţii şi să accepte ceea ce i-a fost dat, chiar iubind dincolo de extreme.

 

Citește în continuare aici.