Însemnări din şaraşka

de Elena Potocean acum 5 ani

Nu ştiu câţi (mai ales dintre noi, tinerii) au auzit de Aleksandr Soljeniţîn şi îi cunosc valoarea. Să dăm vina oare pe cenzura ceauşistă care a fost atât de dură încât nu i-a publicat nici măcar povestirea O zi din viaţa lui Ivan Denisovici? Mă tem că şi pentru mine ar fi fost doar un nume care nu spune prea multe, dacă nu l-aş fi descoperit prin intermediul cărţii lui Nicolae Steinhardt, în liceu, numai datorită unui proiect despre literatura sub totalitarism. De ce cunoaştem ca pe Tatăl nostru volumele unor autori de duzină, dar nu şi pe cele lăsate moştenire de acest laureat al premiului Nobel, cu o influenţă politică atât de mare cum n-a avut un altul de la Voltaire încoace, care, aşa cum afirma şi Horia Roman Patapievici: „salvează de la moartea memoriei milioanele de necunoscuţi pe care regimul sovietic i-a condamnat la dispariţie, iar adulatorii săi occidentali, intelectualii de stânga, la uitare"?

Fără a fi vreo capodoperă, şi totuşi un text esenţial, Iubeşte Revoluţia este începutul Odiseei acestui martor suprem al acuzării, care-a învins doar prin puterea condeiului, dovedind cât de măreaţă e menirea spirituală a scriitorului. Aleksandr Soljeniţîn începe scrierea acestei nuvele în 1947 într-o şaraşka din localitatea Marfino (în apropiere de Moscova), descrisă mai târziu în Primul cerc, o închisoare aparte în care se făceau cercetări în interes sovietic. Surprinzând îndoielile crescânde în ceea ce priveşte fundaţia morală a regimului sovietic, textul cuprinde impresiile din perioada de după 1942, când autorul este trimis pe front în calitate de comandant de baterie.

Citeşte restul articolului aici.