Mitocănia urbană clasificată

de Virginia Costeschi acum 8 ani

Nu poţi să citeşti Atlasul de mitocănie urbană scos de Editura Art şi Radio Guerilla fără să zâmbeşti aprobator pentru că recunoşti printre personajele descrise acolo vecini, cunoştinţe, colegi de la serviciu sau chiar prieteni. Dat fiind conţinutul său, este mai degrabă o carte de nişă, pentru un public din ce în ce mai restrâns, care încă mai apreciază manierele elegante şi politeţea ce le pare atât de aberantă figurilor locuitoare în Atlas. E un act de curaj să scoţi un atlas de mitocănie, când eşti în minoritate.

Părerea mea este că ar fi trebuit scoasă o enciclopedie, mitocănia are mult mai multe întrupări decât cele artistic prezentate aici. Lipsesc din Atlas şmecherii care îşi exhibă vara formele greţoase şi burţile revărsate, cu o infatuare ţanţoşă, care ar putea fi catalogaţi drept Ghiolbanus Pereniae. Nu sunt acolo nici consoartele lor, surse nesecate de plozi numeroşi şi nemiloşi cu mediul înconjurător sau cu cei din preajmă. Pot fi întâlniţi în trenurile către mare sau munte, zgomotoşi şi turbulenţi, părinţii urlând unul la altul vorbe de dragoste care încep cu „să-ţi...", golind peturi de bere ieftină şi râzând zgomotos, în timp ce copiii lor îi terorizează imperturbabili pe ceilalţi călători.

O specie pe cale de extindere masivă este şi cea a nesimţitului de birou, Indolentus Maximus. Orice ar fi, criză mondială, restructurare în funcţie de competenţe sau falimentul firmei, el se strecoară, rezistă şi o duce bine. Îşi onorează cu maximă grijă tabieturile şi interesele personale, ignoră suveran cerinţele postului şi priveşte cu detaşare relaţiile de serviciu cu alţii. Nu poţi să scoţi de la el nici o informaţie, nu pentru că nu vrea să ţi-o comunice, ci pentru că e prea mult pentru el să reţină lucruri care nu îi aduc nici un folos imediat. Poate să fie slab sau gras, scund sau înalt, îl veţi recunoaşte întotdeauna după mina afişat obosită şi sătulă de câte a văzut în meseria lui.

Dintr-o specie aparte, exotică şi frumos colorată face parte Starleta Agramata, vedeta TV care n-a citit în viaţa ei altceva decât prompterul, dar e invitată să lanseze cărţi şi să poarte dialoguri savante, ori figura publică livrată înainte de alegeri de vreun partid care crede în eternul feminin. Gafele îi sunt gustate de toată lumea, dar nimeni nu îndrăzneşte să o corecteze, fiindcă prezenţa sa eteric-senzuală anulează orice urmă de prostie de pe chipu-i; degeaba încerci să îi spui că silicoanele ei nu conţin neuroni...când prinde gustul discursului public e greu de oprit.

În acelaşi cerc se-nvârte şi Virilus Gablontzum, accesoriul masculin al doamnelor potente din politică, showbiz sau afaceri. Nu iese în evidenţă foarte mult, pentru că rolul său este acela de însoţitor discret al partenerei care îi asigură bunăstarea. E o specie care s-a extins recent datorită mediului prielnic, aşa cum se întinde igrasia la umezeală; poate că zilele astea suferă puţin, fiindcă pe vreme de criză nu trebuie să epatezi, iar doamna care îi e stăpână ştie cu siguranţă acest lucru.

Ultimul dintre cei descoperiţi de mine ar fi Condominium mitocanus maximus. E vecinul certăreţ şi zgomotos, care e mândru de meseria lui sau de relaţiile pe care le are şi de nimic altceva. Prin urmare, în orice discuţie vei auzi „...cine sunt eu, ce cunoştinţe am...". Nevasta lui e agresivă şi stridentă pe de-a-ntregul, de la haine la voce la stilul în care şi-a decorat casa. La polul opus, dar din aceeaşi specie, este cuplul care ignoră cu totul vecinătatea: ei nu salută, nu zâmbesc, nu răspund niciunei întrebări. În caz că provoacă vreun neajuns - îşi setează alarma de apartament aiurea şi ea sună jumătate de zi - nici nu se gândesc să îşi ceară scuze sau să explice incidentul. Pentru că ei sunt deasupra tuturor şi nu datorează respect nimănui; faptul că stau la bloc și nu într-un castel e o glumă vremelnică a destinului.

Citiţi restul articolului aici.