Lectură de neratat în vacanță

14 martie 2013

Pentru că o vacanță reușită nu se poate concepe fără o carte ușoară care să îți trimită la plimbare concentrarea de om al muncii cu responsabilități esențiale pentru omenire, îmi permit să vă sugerez o excelentă lectură de vară potrivită pentru toate locurile de preumblare. Se potrivește deopotrivă cu lenea dulce de pe plajă, dar și cu peisajele câmpenești. Unde mai pui că, dacă plouă, poate fi la fel de bine savurată indoor. După acest preambul, n-am să vă mai țin prea mult de vorbă și am să vă spun și despre ce carte e vorba. Ei, aici e aici, căci e vorba de o antologie, adică de o carte formată din mai multe cărți. Se numește "Prima dată", a apărut la editura Art și cuprinde patru volume de povestiri care de care mai haioasă scrise de artiști de toate felurile, de toate mărimile și de toate vârstele care au avut suficient de mult umor cât să dorească să povestească lumii despre prima lor dezamăgire în dragoste, despre amintirea primei beții crunte din viața lor, în ce condiții și-au achiziționat (pe vremea lui Ceașcă cei mai mulți dintre ei) prima pereche de blugi și, în cel mai proaspăt și mai aburind volum care va apărea curând pe piață, despre prima dată când au fumat diverse lucruri. Este o antologie (ne)serioasă scrisă de oameni inteligenți, talentați și dezinhibați care vă va ajuta să traversați vara și criza mondială cu zâmbetul pe buze. Ca să vă conving, o să vă dau gratis câteva povestiri, cât să vi se facă poftă să vă cumpărați cele patru volume ale antologiei "Prima dată".

Cea mai spectaculoasă achiziție de blugi mi s-a părut cea a unui adolescent pe nume Sandu care avea să devină peste ani ceea ce noi cunoaștem astăzi sub tilul de "domnul regizor Alexandru Dabija." Excepțională povestirea lui care dovedește vâna unui artist care ar fi bine să acorde mai multă atenție scrisului dacă nu de proză, măcar de scenarii pentru că scriitura lui are o excelentă stofă filmică.

Citeşte restul articolului aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART