From Russia with Love

10 octombrie 2012

Oare ruşii iubesc altfel decât germanii, francezii, americanii? este întrebarea pusă de Galina Dursthoff în deschiderea antologiei pe care dumneaei a coordonat-o. Am muşcat momeala. Pe tot parcursul cărţii, am încercat să caut cum anume se iubeşte altfel. Ei nu îmi dau seama dacă am descoperit sau nu. La ruşi, dragostea este iraţională prin definiţie, mai spune prefaţa. Ei, unde nu e? Invers formulat, nu e în definiţia dragostei să fie iraţională, indiferent de contextul spaţio-temporal în care se manifestă?

Ceea ce am descoperit altfel a fost contextul rusesc - iraţional şi el, inuman de real, în care dragostea supravieţuieşte în mod eroic în condiţii în care viaţa pâlpâie sau chiar se stinge. Cum ar fi povestirea lui Vladimir Sorokin, în care Sanka o iubeşte pe Nataşa, iar Nataşa este moartă. Sau iubirea dintre o armeancă şi un azer în plin măcel al armenilor la Baku, descrisă de Svetlana Aleksievici în ...Îmi spuneam: iubesc.... Sau dragostea dezarmantă a Însurăţeilor din Groznîi, invalizi de gradul întâi în capitala putrezită de război.

Din Rusia, cu dragoste? - da, poate, dar nu numai despre dragoste. Despre sex, politică, boală, moarte, soldaţi, durere, amar, căsnicie, adulter, divorţ, zdrenţe, vodcă, spoială, cruzime, scârbă, oroare, absurd, duioşie. Despre ură. Despre supravieţuire, în toate sensurile cuvântului. Despre Pensionara care iubeşte numai băieţi de maxim 30 de ani. Despre Soţul care este înşelat şi merge să-l omoare cu ciocanul pe amant, despre soţul din povestirea Ludmilei Uliţkaia, care are O iubire în rezervă. Despre iubire în trei, aşa cum e văzută de soţia pusă în faţa faptului împlinit, atunci când soţul de 50 de ani îi aduce în casă o fată de 17 ani, pe Ninocika, de care ea însăşi devine fascinată. Sau despre Triunghiul isoscel al lui Aleksandr Hurghin, format din două bune prietene şi un bărbat care nu se poate decide. Nu e de mirare că, pentru eroina din povestirea lui Vladimir Spektr, "căsătoria e un ritual înrudit cu cel funerar, cu singura deosebire că defuncta e încă vie şi se aşază de bunăvoie în coşciugul făcut din minciună şi neînţelegere". Sau că, la vederea unei orgii Prin sârma ghimpată într-o închisoare, personajul lui Lev Kuklin se dezice de dragostea de Dumnezeu, Patrie sau dintre persoane de acelaşi sex.

Citiţi restul recenziei aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART