Dumitru Ţepeneag între realism şi onirism

de Sonia Elvireanu acum 9 ani

Dumitru Ţepeneag îşi structurează romanele din tetralogia exilului (Hotel Europa, Pont des arts, Au pays de Maramures, La belle roumaine) pe două axe, a realului şi a imaginarului de tip oniric. Îşi situează personajele în cronotopul istoric, România şi Europa ante şi post 1989, preluând anumite elemente ale realismului, referentul istoric, geografic, însă le inventează existenţa, la fel cum inventează propria sa existenţă, combinând elemente realiste (revenirea sa în ţară în decembrie 1989, episodul din Piaţa Universităţii) cu elemente ale unei realităţi onirice. Pe fondul evenimentelor reale, Ţepeneag inventează personaje şi întâmplări fictive, după cum mărturiseşte în interviul cu Farcaş Jeno: „Tot ce priveşte viaţa naratorului e inventat. Naratorul e şi el un personaj. Realismul povestirii e un simplu efect textual. [..] Dacă e perfect adevărată scena din Piaţa Universităţii, asta nu înseamnă, câteva pagini mai încolo, că e reală şi aventura naratorului cu cele două studente." Există o permanentă îndepărtare de registrul referenţial istoric şi o glisare imperceptibilă în oniric printr-o deformare a elementelor reale, ca un fel de halucinaţie prin care se iese din real şi se pătrunde în ireal, apoi se revine la reprezentarea mimetică a realului. Pentru a crea impresia de roman realist şi iluzia de autenticitate, Dumitru Ţepeneag inserează în romanele sale, în exces, cu riscul de a irita cititorul, decupaje din presa românească sau franceză despre fapte diverse din România postcomunistă sau din Franţa, pe care nu le-a trăit. Reface astfel fundalul istoric contemporan, ca pe un ecran de cinema, pe care îşi proiectează personajele: „Hotel Europa, după cum au precizat cronicile din Franţa şi România, este prima prezentare a istoriei româneşti recente, de după 1989. În roman, analizaţi realităţi pe care le-aţi cunoscut mai mult pe canale informaţionale, fiind de fapt în afara lor. Aşa s-ar explica decupajele din ziare inserate în roman. Aceste texte constituie un fel de ecran unde se proiectează protagoniştii romanului care aleargă când pe ecran, când în faţa sau în spatele ecranului."

Citeşte restul articolului aici.