Dietă literară vegetariană

“Cred că oamenii ar trebui să fie plante” scria în prima parte a secolului trecut poetul coreean Yi Sang. Iar – la începutul altui secol – Han Kang spune că acestea au fost cuvintele care au stat la baza romanul său, Vegetariana.

Stranii vietăți, ideile… Nu vin niciodată singure. Și sunt atât de ușor de îmbibat, acroșat, împovărat. Cresc precum ciorchinii ori se adună ca păsările de pradă. În 1997, Han Kang publica o povestire intitulată The Fruit of My Woman, în care un bărbat asistă la transformarea soției sale în plantă. Odată cu o ultimă sămânță și cu ofilirea, bărbatul rămâne întrebându-se dacă nevasta lui va mai reuși să înflorească în primăvară. După ce a terminat de scris această povestire, Han Kang a simțit că ar putea aborda aceeași temă dintr-un unghi diferit. Mult diferit. Pentru că, vedeți voi, această autoare sud-coreeană se declară bântuită de o întrebare împovărătoare: este violența ființei umane compatibilă vreun moment cu inocența? Și aici poate că este nevoie de o paranteză explicativă – legată nu atât de carte, cât de scriitoare.

Han Kang avea 9 ani când familia ei a plecat din orașul Gwangju pentru o viață în Seul. Câteva luni mai târziu, avea loc masacrul de la Gwangju, în care aproape 200 de oameni – cei mai mulți, locuitori ai orașului – erau uciși într-o represiune armată de o violență extremă. Între șoc și un sentiment de vinovăție pentru absență, familia lui Kang a pastrat un album de fotografii-martor ale atrocităților. Iar 3 ani mai târziu, din întâmplare, Kang a descoperit fotografiile. Crede că – dacă ar fi fost mai mare – s-ar fi revoltat împotriva unui regim criminal. La 12 ani însă, a fost șocată de violența omului – pentru totdeauna marcată. “Am simțit că oamenii sunt înfricoșători și că eu sunt una dintre aceste ființe” declara Han Kang într-un interviu pentru The Guardian.

Citește în continuare aici.