CONSTANTIN ŢOIU, CRONICĂ DE FAMILIE

de Daniel Cristea Enache acum 9 ani

Această lecţie, Constantin Ţoiu o predă magistral în Căderea în lume. Un roman construit... ca la carte, avansând printr-o acumulare de detalii relevante şi prin câştigarea, pas cu pas, a dimensiunii de adâncime. Tehnica impecabilă a prozatorului n-ar trebui să ne facă mai puţin atenţi la tactica lui, la strategiile narative prin care romanul, lent devoalat, se încheagă. Aproape fiecare pagină aduce un spor de semnificaţie, ca în pânzele maeştrilor, unde schiţa de început devine, treptat, un formidabil câmp de bătălie, muncă ori petrecere.

În miezul Căderii... stau ideile, Ideea care exprimă o doctrină politică utopic fundamentată. Dar până să ajungem la acest conflict al Stângii cu Dreapta şi al amândurora cu viaţa, cu bunul simţ social şi diversitatea odihnitoare a lumii, trecem prin mediul de refracţie al unor personaje memorabile. Constantin Ţoiu reuşeşte aici o performanţă. Deşi romanul său este unul intelectualist, cu dispute ideatice şi conversaţii nu foarte lejere, interesul cititorului nu scade o clipă. Căderea în lume are o surprinzătoare dinamică epică. Faţă de nu puţini confraţi prestigioşi din sfera romanului de idei (Alexandru Ivasiuc, Nicolae Breban, Ion D. Sîrbu), la care greutatea eşafodajului intelectual face să scârţâie verosimilitatea situaţiilor şi a relaţiilor, Constantin Ţoiu topeşte, aşa zicând, reflecţia în acţiune, interferând cele două planuri.

Citeşte restul articolului aici.