„Conceptele și istoriile lor” de Reinhart Koselleck

de Doru Căstăian acum 7 ani

„Ceea ce la nivelul realității trebuie experimentat, cunoscut și înțeles, trebuie redus la concept.”

 

Volumul lui Reinhart Koselleck aparține unei colecții a editurii ART, care se numește „Cărți cardinale”. Pot spune că puține titluri și-ar fi putut onora mai din plin caracterizarea. Volumul, rezultat al patru decenii de meditație și efort științific, are profunzimea translucidă și calmă a textelor muncite, ispășite, date târziu și cu multă luare aminte tiparului. Koselleck reprezintă școala istoriei conceptuale, însă Conceptele și istoriile lor cu greu ar putea fi numită strict o lucrare de istorie. Cartea este mai degrabă una dintre realizările acelea transdisciplinare, realizate la punctul de intersecție al filosofiei, lingvisticii, criticii filologice și istoriei, care prin comprehensibilitatea sintezei și alonja cercetării, pot pretinde că realizează o aproximare largă, la toate nivelele, a „realității”. Printre meritele cărții enumăr și faptul că este ușor de citit, autorul reușind să dea fragmente extrem de dense și complexe pe care le pune în formulări accesibile, clare, din care nu lipsesc un anumit umor și o tensiune dramatică de bun gust.

 

Meditând asupra joncțiunii mobile și complicate dintre eveniment, cuvânt și concept, Koselleck dă de fapt un tratat filosofic despre realitate, în cea mai bună tradiție ontologică a filosofiei europene. Insistând asupra faptului că, în complexitatea inextricabilă a faptului istoric, cuvântul, conceptul și faptul nu pot exista separat, Koselleck arată că, din acest motiv, ele nici nu pot fi reduse la identitatea indistinctă a unui singur semnificant. Sunt evitate, astfel, două naivități: naivitatea primă a istoricului auroral, care crede că trecutul poate fi reconstruit fără rest, iar pe de altă parte naivitatea infatuată a criticului cultural (post)structuralist care crede că evenimentul istoric poate fi redus la faptul lingvistic. Dincolo de aceste exagerări, Koselleck are curajul de a susține opinia de bun simț după care există fapte reale, la care avem acces într-o anumită măsură. Există o istorie a faptelor, o istorie a vorbirii și o istorie a conceptelor, care se condiționează, se nasc și se potențează reciproc fără a se identifica pur și simplu:

„O istorie nu se îndeplinește fără actul vorbirii, dar nu se identifică niciodată cu acesta, neputând să se reducă la el.”

 

Citește în continuare aici.