William Cuthbert Falkner, cunoscut publicului ca William Faulkner, s-a născut în 25 septembrie 1897, în New Albany. În scurt timp familia se va muta la Oxford, unde Faulkner îşi va petrece copilăria şi de altfel tot restul vieţii, oraş pe care îl va reinventa în opera sa sub numele de Jefferson.

În 1918 încearcă să se alăture forţelor aeriene ale Statelor Unite, dar este respins din cauza înălţimii, aşa că hotărăşte să-şi încerce norocul în armata britanică. Pentru aceasta îşi schimbă numele din Falkner în Faulkner şi trece drept cetăţean britanic, inventând o întreagă poveste despre rădăcinile sale engleze.

Chiar dacă şi-a început cariera literară ca poet, William Faulkner a devenit cunoscut ca prozator. În anul 1919 a publicat primul său text, dar între 1929 şi 1942 va publica majoritatea scrierilor sale de referinţă. Pentru publicul larg va rămâne totuşi în umbră până în anul 1949 când îi este decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Pe lângă acesta, de-a lungul vieţii primeşte două premii Pulitzer pentru Ficţiune, în 1955 pentru volumul O parabolă (publicat în 1954) şi postum, în 1963 pentru romanul Hoţomanii (publicat în 1962).

În 1929 publică primul său roman, Sartoris, dar în atenţia criticilor şi a publicului va intra câteva luni mai târziu odată cu publicarea a romanului Zgomotul şi furia.

William Faulkner moare în 6 iulie 1962, în urma unui infarct.

 

Pe lângă volumul Zgomotul şi furia, la Editura Art vor mai apărea în seria de autor Faulkner: Trilogia Snopes din care fac parte romanele Oraşul, Cătunul, Casa cu coloane, o nouă traducere a romanului Light in AugustPe patul de moarteA rose for Emily (pentru prima oară în limba română), Pogoară-te, Moise şi cartea pentru copii The Wishing Tree.