Cuba continuă

Cuba continuă

Cosmin Bumbuţ

Preţ: 69 lei
Disponibilitate: Disponibilă
Votează cartea:
Cuba continuă e un jurnal atipic de călătorie: fotografiile lui Cosmin Bumbuţ şi textele Elenei Stancu spun povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp.

Într-un fel de lume paralelă, într-o ţară izolată şi suspendată în timp de un regim politic autoritar şi controversat, oamenii au reuşit cumva să-şi păstreze inocenţa şi fericirea, „nestricaţi" de o economie bazată pe consum. În lipsa maşinilor, a tehnologiei şi a vitezei, localnicii dansează pe străzi, cântă şi râd cu poftă. Cuba continuă este o poveste despre cubanezi, despre oamenii care ştiu să se bucure de soare, de apă, de muzică şi de toate mărunţişurile din jurul lor. Aici, viaţa îşi urmează cursul firesc şi se derulează lent, cu seninătate, lipsită de orice fel de frici, tensiuni şi iritări. Râzi, cânţi, dansezi şi iubeşti atunci când îţi vine să faci asta.

Cuba continuă e un întreg alcătuit cu grijă de doi oameni care au fost în Cuba şi au «văzut la fel», numai că unul se exprimă în imagini, celălalt în cuvinte. Există nişte corespondenţe stilistice şi emoţionale între atmosfera din textele Elenei Stancu şi cea din fotografiile lui Cosmin Bumbuţ. Cuba continuă e o carte lucrată atent şi este mai mult decât o suită de fotoreportaje: autorii au un fel de «privire monografică» asupra cubanezilor, ambalată într-un parcurs pseudoturistic (căci, în structura de adâncime, avem de-a face cu povestirea unei călătorii)".
Mircea Vasilescu

Cuba continua, Elena Stancu, Cosmin Bumbut, Editura Art

Citeşte articolul lui Voicu Bojan aici. 

Citeşte articolul lui Daniel Nicolescu în revista Igloo. 

Citeşte articolului Elenei Stancu din Dilema Veche. 

Află mai multe despre carte din Cațavencii. 

Citește articolul lui Daniel Nicolescu în Ziarul de duminică.

Citeşte cronica lui Ion Creţu în revista Cultura.

Află mai multe despre carte din revista Harper's Bazaar.

Citeşte articolul despre Cuba continuă din revista Beau Monde.

Citeşte cronica Danei Panghe din revista Cosmopolitan.

Citeşte articolul Ioanei Ulmeanu din revista Elle

Citeşte interviul lui Răzvan Ţupa cu Cosmin Bumbuţ în Ziarul Ring. Citeşte varianta lungă a interviului în Ring în Centrul Vechi.

Citeşte interviul Andrei Matzal cu Elena stancu şi Cosmin Bumbuţ pe totb.ro. Citeşte un fragment din carte pe totb.ro.

Citeşte cronica Simonei Sora în Dilemateca.

Vezi aici cum a fost la lansarea cărţii din cadrul TIFF.

Vezi câteva dintre fotografiile realizate de Cosmin Bumbuţ pentru volum aici.

Află mai multe despre carte din revista Tribuna.

Citeşte interviul făcut de Ema Stere cu autorii în revista Bewhere.

Citeşte recenzia cărţii în revista Bewhere.

Citeşte recenzia lui Marius Chivu în Dilema veche.

Află mai multe despre carte din National Gepgraphic Traveler.

Citeşte articolul lui Marius Chivu pe blogul librăriilor Cărtureşti.

Citeşte interviul Silviei Dumitrache cu Elena Stancu şi cu Cosmin Bumbuţ în Observator cultural.

Află mai multe despre carte din Observator cultural.

Află mai multe despre carte din revista Glamour.

Află mai multe despre Cosmin Bumbuţ de pe printreranduri.ro.

Cuba continua
de Nicoleta Lepădatu

Într-un fel de lume paralelă, într-o ţară izolată şi suspendată în timp de un regim politic autoritar şi controversat, oamenii au reuşit cumva să-şi păstreze inocenţa şi fericirea, "nestricaţi" de o economie bazată pe consum. În lipsa maşinilor, a te...

citește mai mult

Un regat numit dorinţă
de Cezar Gheorghe

Citind Cuba continuă, cartea Elenei Stancu şi a lui Cosmin Bumbuţ, deschizi ochii către o lume care vibrează de viaţă, dorinţă, erotism, muzică şi disperare. Cuba „povestită" de cei doi autori este o adevărată transfuzie de sînge. „«Oamenii au o inoc...

citește mai mult

ARTE VIZUALE. „Cuba – locul în care oamenii mai sînt încă în formă pură“
de Silvia Dumitrache

Pentru cei care vor să descopere Cuba dincolo de clişeele cu care sîntem obişnuiţi, Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu propun o perspectivă inedită, cu focusul pe frînturi din viaţa de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi şi într-o formulă de jurnal foto-litera...

citește mai mult

Cosmin Bumbuţ & Elena Stancu, Cuba continuă
de Marius Chivu

Dintre toate cărţile de călătorie publicate anul acesta de români plecaţi prin Argentina, India sau Insula Paştelui (din modestie şi altruism, las deoparte volumul meu Trei săptămîni în Himalaya, oricum a ajuns la al doilea tiraj), cartea-album a fot...

citește mai mult

Ţara oamenilor fericiţi
de Redacţia

VOLUMUL CUBA CONTINUĂ este un jurnal atipic de călătorie care construieşte portretul Cubei contemporane, pline de contradicţii, de oameni frumoşi şi veseli, de muzică salsa, de sloganuri revoluţionare şi de uluitoare peisaje marine. Fotograful Cosmin...

citește mai mult

Cuba cotidiană
de Marius Chivu

Cum despre arta fotografică a celebrului Cosmin Bumbuţ ar fi inutil să mă pronunţ, oricum nu am competenţe în domeniu - am doar admiraţie însoţită de exclamaţii de uimire; mă voi concentra, în schimb, pe textul scris de Elena Stancu, absolventă a fil...

citește mai mult

Cuba continuă - Cosmin Bumbuț & Elena Stancu
de Ema Stere

Humberto crește cocoși pentru lupte; Guillermo face fotojurnalism de amorul artei; Alex închiriază camere turiștilor străini; bătrânul René Frometa este pictor naiv și ține un muzeu dedicat mamei sale. Aceștia și mulți, mulți alții sunt eroii unei c...

citește mai mult

La Playa Larga!
de Ema Stere

Dintre destinațiile exotice, iată una cu adevărat extraordinară: Cuba. Elena Stancu și Cosmin Bumbuț se aflau la al doilea, respectiv al cincilea drum în țara insulară a lui Fidel Castro, când au decis să conceapă împreună o carte. Așa a apărut Cuba...

citește mai mult

Cuba dis-continuă
de Virgil Mleşniţă

Din fericire însă, câteva ore mai târziu, am descoperit că exista şi cartea "Cuba continuă" [Cuba continuă - Cosmin Bumbuţ (fotografii), Elena Stancu (text), Editura Art, 2012], un album foto suficient de consistent pentru a-mi împrăştia îndoielile ş...

citește mai mult

Ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost?
de Simona Sora

Dac-aş fi ajuns, pînă de curînd, în Cuba, aş fi regăsit, fără îndoială, măcar o parte din lumea lui Cabrera Infante. Pentru mine, Havana era aceea din Habana para un infante difunto, o geografie fantasmatică şi melancolică reconstituită de scriitorul...

citește mai mult

"Cuba continuă": Despre fericirea în sărăcie şi dictatură
de Andra Matzal

Jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț aleg însă să desființeze prejudecata: "Cuba continuă", cartea pe care cei doi au publicat-o de curând la Editura ART, spune povestea unor oameni pentru care libertatea are alt sens și care pot dansa...

citește mai mult

Descoperirea Cubei in imagini dincolo de clisee politice
de Răzvan Ţupa

Cosmin Bumbuţ este unul dintre cei mai respectaţi fotografi români de azi. În ţară a fost declarat „Cel mai bun fotograf de modă" (Pantene Beauty Awards, 2002) şi i-au fost recunoscute „Cea mai bună fotografie publicitară" (Ad'Or Festival, 2001) şi „...

citește mai mult

O carte unicat despre Perla Caraibelor
de Ion Creţu

„Cuba lor e caldă şi convingătoare, iar cartea asta este adevarată şi vie."Mircea Vasilescu, în Cuvânt înainteCuba continuă, albumul lui Cosmin Bumbuţ şi al Elenei Stancu (Editura Art, 2012) se instituie într-o veritabilă declaraţie de dragoste la ad...

citește mai mult

Artă fotografică
de Ioana Ulmeanu

În luna iulie galeriile de peste tot intră într-un fel de vacanţă, bun prilej să stăm acasă, pe plaje sau terase şi să răsfoim albume şi cărţi. Una dintre lecturile obligatorii în această vară ar trebui să fie Cuba continuă, jurnalul atipic de călăto...

citește mai mult

Uber-Cool
de Dana-Ruxandra Panghe

Albumul Cuba continuăpe un jurnal atipic de călătorie: fotografiile lui Cosmin Bumbuţ şi textele Elenei Stancu spun povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp, a cărui viaţă se derulează lent, fără frici. tensiuni şi iritări. Cubane...

citește mai mult

Cuba continuă
de Redacţia

E drept că pentru cei doi Cuba continuă în fiecare an, prin intermediul cursului pe care fotograful îl organizează în fiecare vară, însă de data aceasta începe o călătorie a cititorului, mijlocită de cei doi, prin ceea ce face fiecare mai bine. Cosmi...

citește mai mult

Cuba continuă
de Luminiţa Georgescu

Cuba continuă e un jurnal atipic de călătorie: fotografiile lui Cosmin Bumbuţ şi textele Elenei Stancu spun povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp. Într-un fel de lume paralelă, într-o ţară izolată, cubanezii au reuşit să-şi păs...

citește mai mult

Prin ţara unde nu e niciodată frig. GALERIE FOTO
de Daniel Nicolescu

Alături de editurile Litera, ICR, Vellant, Humanitas sau Igloo media, editura Art a rămas una dintre puţinele instituţii care continuă să publice, la noi, albume de artă. Ba, mai mult, îşi îngăduie, cu apreciabilă tenacitate, să scoată albume de auto...

citește mai mult

Agale prin Cuba
de Elena Stancu

În Cuba, nimeni nu se grăbeşte. Oamenii se mişcă alene, abia trăgându-şi picioarele după ei. La magazin, vânzătorul stă de vorbă cu fiecare client despre toate mărunţişurile care s-au mai întâmplat de când s-au văzut ultima oară. Ieri, cel mai probab...

citește mai mult

Mila și compasiunea. Sărăcia ca formă de libertate
de Elena Stancu

Cuba cea săracă şi comunistă, cu locuinţe înghesuite, maşini vechi şi interdicţii economice, circulă pe Internet în imagini cu bătrîni zbîrciţi care fumează trabuc în faţa clădirilor deteriorate. Turiştii le aduc săpunuri, paste de dinţi şi deodorant...

citește mai mult

Soarele, bate-l vina!
de Daniel Nicolescu

Dacă aş fi găsit această frază tiermondistă la începutulcărţii lui Cosmin Bumbuţ & Elena Stancu,probabil că aş fi răsfoit volumul uitându-mă doarla poze. Cum însă se află în capitolul final, l-amparcurs ca un cititor disciplinat, atent la conexiunile...

citește mai mult

Oare de ce Cuba ar trebui să continue?
de Voicu Bojan

Nu există cred ţară mai parazitată de clişee decât Cuba. Mai rău ca la fotbal, politică şi Dacii, toţi se pricep la Cuba, ba chiar ştiu exact cum e acolo, mai ales cei care n-au dat în viaţa lor colţul blocului: „Dom'le, e plin de rable americane vec...

citește mai mult

Vă recomandăm şi