Pe 1 decembrie 2023 s-au împlinit o sută de ani de la nașterea artistului belgian Maurice De Bevere, cunoscut sub pseudonimul Morris, poate și mai cunoscut pentru poveștile western în benzi desenate cu Lucky Luke – cowboy-ul singuratic de la mijlocul anilor `40 care călărește mai departe cu Jolly Jumper spre noi orizonturi. Până în prezent s-au publicat 82 de albume Lucky Luke, cel mai recent în 2022, la care se adaugă spin-off-uri și tributuri ale altor artiști. Albumele seriei au fost traduse în peste treizeci de limbi, iar traducerea în limba română a albumelor Editurii Grafic îi aparține lui Dragoș Dodu.

Morris a crescut cu animații Disney, westernuri, comedii, musicaluri și benzi desenate și a început să le filtreze în creații proprii imediat după Al Doilea Război Mondial, odată cu explozia filmelor și culturii americane în Europa eliberată de naziști. Iar în Belgia, Hergé, autorul Aventurilor lui Tintin, era deja o celebritate.

 

sursa imaginii: grenzecho.net

 

Cele trei albume ale Editurii Grafic acoperă perioada 1946-1949, în care Morris își caută un stil propriu, iar în plan personal se aventurează în căutarea Visului American, alături de prietenii lui la fel de idealiști. Pentru a urmări traseul lui Morris și a benzii desenate Lucky Luke am folosit studiul semnat de Christelle și Bertrand Pissavy-Yvernaul din Lucky Luke - The Complete Collection (Cinebook Ltd., 2019) și articolul dedicat lui Morris de pe site-ul www.lambiek.net.

Dar s-o luăm cu începutul…

 

Copilăria lui Morris

Maurice De Bevere s-a născut la Courtrai, în Flandra, pe data de 1 decembrie 1923. Morris, numele adoptat de artistul belgian, varianta anglicizată a numelui Maurice, era copilul mijlociu al familiei și avea un frate mai mare și o soră. Armand, tatăl autorului, era un fabricant de țevi de azbest și teracotă și modela pipe cu chipuri de personaje istorice.

„Când eram copil, nu mâzgăleam pe marginile caietelor, ci pe mijlocul paginii – și-mi scriam notițele pe margini! De fapt, studiam despre Iulius Cezar și ilustram fiecare fragment din Comentariile asupra războiului cu galii. Desenam Asterix înainte să existe Asterix! Inventam propriile mele povești cu Tintin și Milou. Eram abonat la Petit vingtième, un supliment al ziarului Le vingtième siècle unde apăreau Aventurile lui Tintin.”

Tânărul Morris n-a iubit niciodată școala, deși fără mari eforturi a fost printre primii din clasă la materiile creative, cum ar fi limba franceză. Aptitudinile pentru literatură i-au fost încurajate în familie, unde avea acces la o mulțime de cărți, iar părinții nu respingeau benzile desenate. Franceine De Bevere, soția artistului, spunea că „tatăl lui îi susținea pasiunea pentru lectură. Chiar l-a abonat pe Maurice la câteva reviste de benzi desenate, inclusiv la faimoasa Mickey Mouse Weekly din care a învățat limba engleză.”

„La zece ani”, spunea Morris, „primele mele benzi desenate erau Aventurile lui Tintin, și câteva benzi franceze precum Les Pieds Nickelés și Bibi Fricotin. Părinții nu erau chiar încântați că-mi cumpăram acele reviste, dar eu le găseam foarte interesante. În orice caz, benzile desenate nu erau considerate o sursă de corupere a sufletelor copiilor, cum se întâmpla în Franța sau în Țările de Jos. Aici BD-urile fuseseră acceptate de mult timp mulțumită lui Hergé, care era foarte influent. Era grozav! Cel puțin unii psihologi considerau că Tintin era acceptabil, spre deosebire de publicațiile americane.”

Vorbind despre internatul unde a fost elev, Morris recunoaștea că „anii de la școala iezuită n-au fost chiar răi. Am desenat foarte mult și, bineînțeles, am făcut caricaturi cu profesori și supraveghetori – o îndeletnicire banală, desigur, dar amuzantă. Pentru mine, cei mai buni profesori se amuzau, iar cei răi mă pedepseau sever pentru jignire. Am tras concluzia că umorul ține de inteligență. Cu toate astea, amintirile mele despre acea școală nu sunt deloc plăcute. Nu eram bine văzut acolo. Nu eram suficient de obedient; poate că aveam prea multă personalitate pentru a fi îndoctrinat. M-a costat mult asta.”

Amintindu-și de rigiditatea internatului iezuit, Morris spune că „eram pedepsiți dacă ne prindeau citind benzi desenate. Artiștii sau scriitorii care se exprimau în acest mediu erau asociați traficanților de droguri. De fapt, atunci când am intrat în industrie, se considera că pervertim copiii. Nu mai era mult și ne-ar fi întrebat: mama ta știe cu ce te ocupi? Așa că am intrat în domeniul artei în primul rând din pasiune, și nu pentru că apropiații m-ar fi încurajat să fac asta. În schimb, toată lumea m-a avertizat să nu urmez o astfel de carieră, pentru că nu era considerată o muncă respectabilă. Când eram copil, am creat chiar propriul meu BD. Am desenat aventurile familiei mele, povestiri în care fratele și sora mea erau personajele principale. Curând, părinții au înțeles că voiam să devin artist. S-au gândit că voi fi un ilustrator sau ceva de felul acesta. Totuși, când au auzit că vreau să fac BD, s-au îngrijorat teribil, pentru că nu era o slujbă din care să poți trăi decent.”

În jurul vârstei de cincisprezece ani, Morris devenise sigur de calea profesională pe care voia s-o apuce, în ciuda grijilor și scepticismului părinților.

Când a descoperit magia cinematografului, și-a rugat părinții să-i cumpere un mic proiector Pathé, cum aveau la Școala Sfântul Iosif. Proiecta în buclă filme de comedie pe 9,5 mm și desene animate la viteză mică pentru a studia mișcarea din cadre. Soția lui spunea că „prefera filmele western de acțiune care erau foarte la modă în acea vreme, [iar] filmul de animație din 1937 Albă ca zăpada și cei șapte pitici l-a influențat profund.”

Primele desene, caricaturi ale colegilor lui, i-au fost publicate la șaisprezece ani, în revista Școlii Sfântul Iosif. Din păcate, războiul i-a întrerupt pentru moment cariera.

Artistul își amintește că în 1942 a „învățat să facă animație printr-un curs prin corespondență care se numea Desenul pe înțelesul tuturor.”

 

Armand De Bevere, tatăl lui Morris,
apare ca personaj secundar în povestea
Dublura lui Lucky Luke, din volumul
Mina de aur a lui Dick Digger

 

Studioul de animație

La douăzeci de ani, în octombrie 1944, a părăsit orașul natal și s-a mutat la Bruxelles. O lună mai târziu debuta în revista Le Moustique, cu ajutorul lui Charles Dupuis, care s-a oferit să-i cumpere câteva desene în stilul Disney.

Morris se angajează la un mic studio de animație, Compagnie Belge d'Actualités, unde cunoaște alți viitori artiști de benzi desenate; pe Eddy Paape și André Franquin, iar în 1945 se alătură studioului și Peyo, creatorul ștrumfilor. Aici a realizat și prima lui animație, fiind încurajat de Paape. Dar odată cu eliberarea Belgiei, în septembrie 1944, când filmele hollywoodiene au intrat în cinematografe, studioul a fost închis.

Morris își amintește că deja îl avea pe Lucky Luke în minte pe când lucra la studioul de animație, dar atunci îl desena în formă de câine: „Știți, acele siluete rotunde și dolofane pe care le vezi în desenele animate.”

După 1945, artiștii menționați aveau să lucreze împreună la revista Le Journal de Spirou, în perioada de glorie a acesteia, între anii 1945-1960. 

 

Banda celor patru

La Spirou, Morris și Franquin au fost instruiți de artistul Joseph Gillain, poreclit Jijé. În studioul din Waterloo al lui Jijé l-au cunoscut pe tânărul artist Will (Willy Maltaite), iar echipa astfel formată a fost supranumită Banda celor patru („La Bande à Quatre”). Cei patru prieteni au dezvoltat un stil unic, jucăuș și dinamic, care avea să influențeze generațiile viitoare de autori. Totuși, în stilul lui Morris erau vizibile influențele animațiilor americane. Iar în timp ce Franquin, Will și Paape au preluat personaje deja consacrate de revista Spirou, Morris și-a inventat propria serie: Lucky Luke.

Morris recunoaște că „inițial nu aveam niciun stil. Era un fel de mix între Hergé, mult Walt Disney și Max Fleisher, pentru că Popeye a avut o mare influență asupra mea. Îi datorez lui Joseph (Jijé) faptul că mi-am dezvoltat propriul stil. Dacă nu era el, probabil n-aș fi reușit, pentru că nu aveam o educație formală în acest sens.”

În perioada de efervescență creativă la studioul din Waterloo, când cei patru artiști colaborau pentru benzile la care lucrau, apar și câteva momente inedite. De exemplu, în povestea Lucky Luke în Desperado City, câteva cadre sunt desenate de Jijé.

 

cadre desenate de Jijé în povestea Lucky Luke în Desperado City

 

Apoi, în povestea Dublura lui Lucky Luke, din volumul Lucky Luke. Mina de aur a lui Dick Digger, Morris îi desenează caricatural pe Franquin și pe Will.

Franquin desenat de Morris în povestea Dublura lui Lucky Luke
din Lucky Luke. Mina de aur a lui Dick Digger

 

Will desenat de Morris în povestea Dublura lui Lucky
Luke din Lucky Luke. Mina de aur a lui Dick Digger

 

 

Povestea lui Lucky Luke

Printre sursele de inspirație ale lui Morris se numără musicalurile western cu Roy Rogers și Gene Autry, dar și banda desenată Red Ryder de Fred Harman, care apărea chiar în paginile revistei Spirou, tradusă din limba engleză.

„M-am inspirat mult din Popeye când am început să desenez Lucky Luke”, spunea Morris, „acea bărbie rotunjită și proeminentă, acele cadre mici și de impact… Iar personajele au doar patru degete, așa cum era atunci moda în desene. Lucky Luke nu era încă fumător. Avea niște standarde morale înalte și îi proteja pe cei slabi și lipsiți de apărare. Editorul trasase niște recomandări foarte precise: Te adresezi copiilor. Eroul tău trebuie să fie ireproșabil – moral și în orice altă privință. Desigur, pe vremea aceea, nu existau antieroii pe care îi vedem azi. Dacă aș lua-o iar de la capăt, aș face din start un personaj mai comic.”

Yvan Delporte își amintește de reacția editorului Depuis la banda desenată propusă de Morris: „Nu e rău. Sigur, influența Disney e clară… Să încercăm. Și vom vedea.”

Așa se pare că s-a scris istoria apariției cowboyului lui Morris. „Meritul lui Depuis”, își amintea Morris, „era acela că oferea șansa publicării artiștilor locali, chiar dacă ar fi putut tipări conținut american pe bani mai puțini. Îl costa foarte mult. Călătoria mea a fost ceva mai ușoară pentru că deja mă cunoștea. Când l-am întrebat dacă pot face propria mea bandă desenată, nu am întâmpinat nicio problemă.”

 

fotografie de Ema Cojocaru

 

Fascinația Vestului Sălbatic

În 1967, Morris povestește că „visul meu era să trăiesc precum un cowboy. Dar orice copil visează la asta, nu? Toți acei căluți de lemn care mă înconjurau în copilărie și-au lăsat amprenta. De fapt, de atunci iubesc caii, dar la centrele de echitație întâlnești prea mulți snobi. Poate într-o zi îmi voi cumpăra unul. Doar în șa voi putea trăi precum un cowboy.”

După eliberarea de sub ocupația nazistă, filmele western au devenit accesibile în cinematografe, iar Morris era un pasionat al genului. „Este un gen care m-a fascinat încă din copilărie”, explica acesta, „și în romane, și pe marele ecran.”  [...] „În Lucky Luke i-am strecurat pe Tom Mix din era filmului mut, pe John Wayne, am pus puțin și din James Stewart, și alte fragmente din acei cowboy scumpi la vorbă. Dar actorul care m-a influențat cel mai mult a fost Gary Cooper, în special faptul că vorbea foarte puțin și aproape întotdeauna răspundea cu Yep (Dap). Lucky Luke a fost puternic inspirat de el, până și îmbrăcămintea, cu toate că nu era o caricatură directă. De fapt, nu este caricatura unei anumite tipologii, ci mai degrabă sinteza tuturor acelor eroi. Și nu am vrut să fac nici o pastișă a adevăratei vieți de cowboy, ci mai mult a tuturor clișeelor și stereotipurilor pe care le vezi pe ecran, a tuturor personajelor care apar – căutătorii de aur, cartoforii, șarlatanii, fetele de salon etc.”

Se pare că Morris nu a fost influențat doar de marii actori ai westernurilor clasice. Acțiunea explozivă din primele povești cu Lucky Luke amintește de ritmul comediilor care au hrănit imaginația autorului. De altfel, starurile acestui gen –  Buster Keaton (Go West, 1925), Stan și Bran (Way Out West, 1937), Frații Marx (Go West, 1940), Charlie Chaplin (The Gold Rush, 1925) –  au interpretat la un moment dat roluri de cowboy care l-au impresionat pe tânărul artist.

 

sursa imaginii: Heritage Auctions, HA.com

 

Pe lângă filmele și actorii menționați, au fost mulți artiști de benzi desenate care l-au influențat pe Morris: Harold Knerr (The Katzenjammer Kids), Floyd Gottfredson (Mickey), George Baker (Sad Sack) și Elsie Crisler Segar (Popeye). De asemenea, era pasionat de Hergé, o celebritate în Belgia la acea vreme. „Tintin în Țara Sovietelor a fost primul album de benzi desenate pe care mi l-au cumpărat părinții și l-am redesenat integral de mai multe ori. Cu toate astea, Hergé nu mi-a influențat arta. [...] Dar de la el am învățat ce potențial are limbajul poveștilor desenate.”

Morris îl menționează și pe artistul francez Marijac, creatorul unor benzi desenate western – Jim Boum, Flic și Piaff. Dar principala diferență dintre acele benzi western „serioase” și Lucky Luke stă în umor: „Cu Lucky Luke am vrut să creez prima bandă desenată de comedie western”, explica Morris. „Deși personajele și aventurile din jurul lui Lucky Luke sunt mai amuzante decât el.”

 

Mă numesc Lucky Luke

Ideea pentru numele personajului a venit de la fratele lui Morris, Louis „Lode” De Bevere (1920-2003), profesor și magician amator, care i-a sugerat să folosească aliterațiile, cum se întâmpla în cazul altor personaje – Mickey Mouse, Donald Duck sau Betty Boop. Tot Louis a inventat și numele de Jolly Jumper, credinciosul bidiviu al lui Lucky. „Folosind acest truc tipic anglofon, ne-am permis să păstrăm același nume și în traduceri, spre deosebire de alte personaje franceze, și a fost un mare avantaj pentru popularitatea internațională a personajului.”

Colaborarea celor doi nu s-a oprit însă aici, iar Louis a scris și scenarii pentru serialul de benzi desenate. „Da”, admitea Morris, „a lucrat cu mine la poveste și la text. Dar nu avea nicio ambiție în domeniu și nu era un fan adevărat al westernurilor. Scenariul pe care l-a scris a fost doar pentru prima poveste care a fost publicată în album, Mina de aur a lui Dick Digger. După asta, Louis nu a mai lucrat cu mine niciodată.”

Totuși, numele își are originea în mai multe surse de inspirație, una dintre acestea fiind un scurt film mut din 1916, Lonesome Luke, cu actorul Harold Lloyd, pe care Morris l-a văzut de zeci de ori la micul lui proiector. De asemenea, înainte de război, a fost publicată o bandă desenată western umoristică, cu titlul Loco Luke, creată de artistul american Jack A. Warren. În ciuda asemănării, se pare însă că numele gangsterului Lucky Luciano nu a fost printre sursele de inspirație pentru protagonistul lui Morris. 

 

 

Aventura americană

Între anii 1948-1955, Morris și-a perfecționat stilul în Statele Unite ale Americii și în Mexic, unde a avut acces direct la peisajul Vestului Sălbatic, pe care l-a introdus apoi în decorurile seriei Lucky Luke.

A plecat cu vaporul spre New York, împreună cu André Franquin, Jijé și familia acestuia pe data de 3 august 1948, din portul Rotterdam. Cei trei prieteni se încurajaseră să urmeze Visul American crezând că se vor îmbogăți în „Mecca benzilor desenate”, iar Morris sperând că va fi angajat la studiourile Disney. Iluzie care se va nărui imediat ce aceștia vor pune piciorul pe pământ american: studiourile Disney puneau pe liber angajați pe bandă rulantă. În New York, grupul s-a înghesuit într-un automobil Hudson Commodore și a plecat spre Los Angeles.

Morris își amintește ce surse avea pentru decorurile din Lucky Luke înainte de a călători în vestul Americii: „La început foloseam cadre din filme. Stăteam cu orele în holurile cinematografelor pentru a schița fotografiile expuse: un peisaj, un detaliu de costum, un toc elegant de pistol, o postură. Îmi amintesc că șuteam cu Franquin fotografii de la intrările din cinemauri. Când vedeam o caretă sau un interior de salon – aveam nevoie să studiem mobilierul –, Franquin ținea de șase, iar eu le furam. Așa că am o întreagă colecție de fotografii cu colțurile rupte, pe care le-am folosit ca referințe!”

Morris susține că n-a vizitat Statele Unite în calitate de turist, ci pentru a se documenta despre căutătorii de aur din California, din urmă cu mai bine de o sută de ani. „Dar în loc să caut aur, cercetam amintiri, peisaje naturale, vestigii ale cuceririi Vestului – orașe-fantomă ca Virginia City, care fusese abandonat după exploatarea minelor de argint. Voiam să văd Vestul de aproape – n-ar trebui să desenezi un western fără să ai o experiență directă a Vestului. Adică, știu că poți desena orice din camera ta sau din atelier, cum făcea Karl May, autorul german care toată viața lui a scris westernuri fără să părăsească Germania. De altfel, voiam să-i cunosc pe colegii noștri americani, care aveau reputația de a fi mult mai avansați decât noi.”

Totuși, pentru că nu aveau viză americană, au străbătut de-a latul Statele Unite pentru a se stabili în Mexic, într-o aventură demnă de romanul Pe drum al lui Jack Kerouac. Influențele peisajului mexican pot fi observate începând din 1949 în povestea Lucky Luke împotriva lui Cigarette Cesar (volumul Lucky Luke 3. Arizona la Editura Grafic): micuța biserică de pe prima pagină, cimitirul, scenele de coridă. Multe dintre elementele și personajele recurente din seria Lucky Luke au apărut în benzi în perioada mexicană, de exemplu cioclii (povestea Dublura lui Lucky Luke, volumul Mina de aur a lui Dick Digger), condamnații (introduși în povestea Goana după aurul din Buffalo Creek, volumul Rodeo), care vor avea roluri din ce în ce mai importante. Morris spunea că uneori „westernurile au fost comparate cu comedia dell’arte, care folosește aceleași personaje la nesfârșit. În westernuri îi avem pe nelegiuit, cartofor, șeriful bătrân … iar eu am adăugat cioclii!” 

 

scenă din povestea Lucky Luke împotriva lui Cigarette Cesar din volumul Arizona

 

În iulie 1949, după popasul în Mexic, grupul de prieteni s-a mutat în Wilton, Connecticut. Dar gașca s-a spart în același an, când Franquin s-a întors în Europa, iar la mijlocul anului 1950 s-a întors și familia Gillain. Morris avea să mai stea încă cinci ani în SUA, perioadă în care îl cunoaște pe scenaristul și viitorul colaborator la banda Lucky Luke, René Goscinny (Asterix), dar îi întâlnește și pe creatorii americani Harvey Kurtzman, Bell Elder, Jack Davis și John Severin (creatorii Mad Magazine).

 

Un cowboy singuratic

Probabil cea mai celebră scenă din serie este cea în care Lucky Luke dispare spre apus, în timp ce cântă melodia I’m a poor lonesome cowboy.

Deja din prima poveste, Arizona 1880 (1946), îl putem vedea îndreptându-se spre orizont fluierând o melodie încă necunoscută. Cuvintele I’m a poor lonesome cowboy vor apărea abia în 1948, în povestea Lucky Luke în Desperado City (volumul Rodeo la Editura Grafic). „[Scena] a venit firesc, ca și când ar fi fost evidentă”, spunea Morris, „în timp ce mă uitam la westernuri. De multe ori se încheiau așa, dar fără melodie. Îmi amintesc că am ascultat acea piesă folk veche la radio și am păstrat cuvintele [pentru banda desenată].”

Închei și eu aici povestea primelor trei albume Lucky Luke, publicate de Editura Grafic, și a anilor de tinerețe ai lui Morris cu celebrul refren I’m a poor lonesome cowboy… care apare la sfârșitul poveștii Lucky Luke împotriva lui Cigarette Cesar (albumul Arizona). Iar la sfârșitul zilei, ni-l putem imagina pe Morris fericit, alături de Lucky Luke și de credinciosul Jolly Jumper.