colecţie: Desenul din covor

Ideea desenului din covor nu putea să nu apară în mintea romancierilor, inventatori ai atâtor vieţi paralele. Dincolo de orice filosofie, intuiţia lor creatoare nu putea să nu stabilească anumite conexiuni între existenţa unui individ (personaj) şi destinul său. Existenţa acestuia, spectaculoasă sau ternă, este o succesiune de evenimente şi stări, de "noduri şi semne", al căror rost personajul însuşi probabil că nu-l va înţelege niciodată. Această existenţă e scrisă pe dosul covorului, cu încâlceala lui de fire. Dar romancierul, ca orice demiurg, are acces la "semne" şi la sensurile lor în virtutea cărora îşi proiectează, de altfel, personajele. El e singurul care vede faţa covorului şi "desenul", adică destinul.

Henry James şi Thornton Wilder au propus versiuni diferite ale acestei metafore. Relaţia pe care ea o sugerează între existenţă şi destin, între hazard şi ordine, între libertate şi necesitate constituie însă miezul problematic al mai tuturor romanelor modernităţii şi postmodernităţii.

Proza contemporană căreia îi este dedicată această colecţie ne propune propriile ei "covoare" şi "desene".