caută: Caută

Marin Sorescu

Marin Sorescu

Marin Sorescu (1936-1996), unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, a fost activ nu doar în zona poeziei, ci şi în dramaturgie, proză şi eseistică. A debutat în 1964, printr-un volum de parodii („Singur printre poeţi“), urmat de alte 23 de titluri care s-au bucurat de o foarte bună circulaţie prin intermediul traducerilor. A primit de şase ori Premiul Uniunii Scriitorilor, prima distincţie fiindu-i acordată în 1966 pentru volumul „Poeme“. „Tuşiţi“ (1970), „Suflete, bun la toate“ (1972), „La lilieci“ (şase volume volume apărute în 1973, 1978, 1980, 1988, 1995, 1998) sunt câteva dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale. La moartea sa au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.

alţi autori >

3 titluri publicate

  Acasă Cărţile noastre Autori Editura Promoţii Revista presei Blog Contact  
2004-2012.Toate drepturile rezervate.  Hartă site  Termeni şi condiţii  Protecţia consumatorilor - ANPC
Editura ART - Carti


 

Într-o lume grafomană, în care se anunţă din ce în ce mai zgomotos moartea cărţii în format clasic, Editura ART se încăpăţânează să ofere Cititorului ce-i al Cititorului. La adăpost de tentaţiile comercialului cu orice preţ, în cei aproape trei ani de la primele volume, ART continuă să acorde o atenţie aproape obsesivă selecţiei de titluri şi autori, respectând şi luând prin surprindere gusturile unui public exigent, însă dispus să încerce pe propria piele noi provocări.

Şi cum ochiul este cel mai dur critic, l-am îmblânzit cu mare atenţie pentru grafică, tipar şi celelalte chestiuni lumeşti din viaţa unei cărţi.

Nu facem recomandări speciale, lăsăm cititorilor noştri plăcerea şi dificultatea alegerii.

Află mai multe   Date de Contact

Parteneri